Colecţia de Artă Populară „Nicolae M. Nica” din comuna Făgeţelu, sat Chilia a fost înfiinţată în anul 1979 din iniţiativa creatorului popular Nicolae M. Nica. Sculptor în lemn şi os, Nica Nicolae este, după cum spunea dr. Corina Mihăescu „... un creator cu totul special în lumea satului oltean care prin lucrările sale cât şi prin întreaga sa activitate în domeniul culturii populare şi- a depăşit cu mult condiţia de simplu artizan în arta tradiţională în cazul său reprezentând doar punctul de plecare în realizarea unor lucrări încărcate de mesaje sau simboluri filosofice”.
Fascinat de lumea satului în care s-a născut, cu multă pasiune şi tenacitate a străbătut „la picior” toate satele din nordul judeţului Olt pentru depistarea şi colecţionarea de obiecte de artă populară, punând bazele unei colecţii particulare care va constitui nucleul viitorului muzeu sătesc.
În anul 1979 colecţia de etnografie şi artă populară ca şi colecţia de sculpturi în lemn şi os (sculpturi realizate de Nica M. Nicolae) au fost expuse publicului. În anul 1994 se face donaţia acestor obiecte către Muzeul Judeţean Olt.
În actul de donaţie nr. 72/23.05.1994 încheiat între Nicolae M. Nica şi Muzeul Judeţean Olt meşterul popular Nicolae M. Nica a prevăzut o clauză expresă care condiţionează donaţia de organizarea în satul său natal Chilia-Făgeţelu a unui muzeu sătesc de etnografie şi artă populară cu toate obiectele donate, fără dreptul de a fi transferate vreodată în altă localitate.
În urma donaţiei, specialişti din cadrul Muzeului Judeţean Olt împreună cu donatorul Nicolae M. Nica au reorganizat expoziţia înfiinţată în 1979. Expoziţia permanentă a fost organizată în trei săli de clasă din localul şcolii generale Chilia-Făgeţelu care va funcţiona până în anul 2002. Din acest an ca urmare a faptului că în localul şcolii nu mai funcţionau clase de elevi iar numărul pieselor din cadrul colecţiilor crescuse expoziţia de bază a fost reorganizată într-o concepţie modernă adăugându-se încă o sală de expunere.
Expoziţia funcţionează în săli dispuse în circuit deschis şi este structurată pe principalele categorii ale culturii populare. În prima sală sunt prezentate ocupaţiile principale şi secundare alături de meşteşugurile tradiţionale practicate în zonă – ilustrate prin obiecte folosite în practicarea acestora. Inventarul de unelte agricole, pluguri, grape de mărăcini şi de lemn, furci şi greble, seceri şi coase, sape şi pari pentru pus porumbul, vase mari pentru păstratul seminţelor, confecţionate din nuiele împletite şi lipite în interior cu argilă în amestec cu balegă de cal, „buduroaie” din trunchiuri de lemn de salcie sau plop scobite în interior, piua pentru zdrobitul seminţelor, râşniţa, presa de ulei, baniţa, „postava” şi „dârmanul” pentru vânturatul grâului ilustrează agricultura ca ocupaţie de bază a populaţiei autohtone.
Vadra din lemn pentru mulsul oilor, putineiul pentru bătutul laptelui cofa pentru măsuratul laptelui, scările de şa, sunt doar câteva piese care atestă că alături de agricultură creşterea animalelor este ocupaţie specifică zonei, practicată din vremuri îndepărtate.
Cultura viţei de vie are şi ea o veche tradiţie în zonă. Dintre uneltele folosite în viticultură şi care sunt expuse remarcăm cosoarele tradiţionale cu lama lată şi dreaptă şi cu vârful curbat, pe care le regăsim redate şi pe columna lui Traian (după cum remarca Vasile Pârvan în monumentala sa operă „Getica”), coşurile împletite din nuiele putinile şi butoaiele ca şi tâlvul pentru tras vinul. Pomicultura este reliefată în expoziţie prin cele două căzănele pentru ţuică. Prezenţa în expoziţie a meliţei pentru cânepă şi in dovedeşte că acestea erau plante cultivate în gospodăria ţărănească.
Stupii confecţionaţi din trunchi de copac numiţi „ulee” sau din nuiele împletite dovedesc că albinăritul s-a practicat ca ocupaţie secundară. Tot în prima sală sunt prezentate principalele meşteşugiri tradiţionale specifice Zonei Etnografice Olt. Sunt expuse câteva ateliere meşteşugăreşti complete: atelier de fierărie, atelierul de dulgherie, de dogărie, atelierul de rotărie şi cel de tâmplărie. Meşteşugul torsului şi ţesutului este prezentat în expoziţie prin inventarul foarte bogat: darac, furcă de tors, fus, răsucitor, vârtelniţă, sucală, răschitor, alergătoare, urzitor, maşină de tras borangicul, suveică, roată de tors, război de ţesut, etc., inventar tehnic pe care ţărăncile l-au stăpânit perfect.
În următoarea sală sunt expuse textile de interior: prosoape, feţe de masă, feţe de pernă, scoarţe, covoare, căpătâie, etc. În majoritatea lor sunt ţesute cu motive geometrice şi vopsite cu coloranţi naturali. Tot în această sală este expus şi portul popular. Costume femeieşti şi bărbăteşti de sărbătoare alături de costumul de mireasă întregesc acest univers uman de mare rafinament artistic. Printre obiectele de port popular se disting în mod special cârpele de borangic ţesute în două iţe cu şabace şi alesături. Decorul executat în tehnica alesăturii cu speteaza sau printre fire, se compune din motive geometrice, stilizări de păsări şi motive vegetale. Valoarea decorativă a cârpei de borangic şi caracterul ceremonial au contribuit la transformarea ei într-un simbol al marilor evenimente, fiind dată în dar soacrei, naşei, naşului si mirelui cu ocazia nunţii. Zăvelcile costumului de sărbătoare ţesute cu beteală albă sau galbenă cele cusute cu mărgele policrome precum şi cele ornamentate cu fir metalic dau multă strălucire portului popular din zonă.
Ultima sală din cadrul expoziţie de bază este rezervată lucrărilor de sculptură în lemn sau os, gravurilor cu intarsii din os sau metal, creaţii ale meşterului Nicolae M. Nica. Executate impecabil, lucrările în lemn şi os abordează o multitudine de teme, de la scene de familie, dansuri populare, scene şi personaje istorice la scene biblice şi simboluri creştine.
Pentru a evidenţia şi modul de viaţă (de locuire) ca şi virtuţile creaţiei arhitectonice şi tehnico-constructive tradiţionale din zonă, a fost transferată în curtea şcolii unde funcţionează această expoziţie o gospodărie cu toate acareturile necesare. Gospodăria se compune din: casă de locuit, sinsiac (magazie de cereale), pătul cu şorpon (în faţă), fântână cu cumpănă. Unitatea reprezintă o gospodărie de la începutul sec. al XIX-lea, care respectă datele constructive arhaice specifice zonei de tranzit dintre câmpie şi deal.
Sinsiacul construit din scânduri groase, acoperit cu şindrilă are două compartimente (pentru grâu şi porumb) şi este aşezat pe „plaşi” din lemn ca săniile, pentru a putea fi deplasat. Este o piesă foarte veche şi rară – poate chiar unicat. Pătulul din nuiele împletite are în faţă şopronul unde este depozitat inventarul agricol.
Casa construită în tehnica bârnelor rotunde din stejar, încheiate în „soşi” şi acoperită, în patru ape, cu o învelitoare din şiţă, are planul tradiţional al caselor olteneşti din zonă, format din două încăperi, mărginite spre curte de o prispă cu stâlpi de lemn, tinda cu vatră şi „corlată” (coş pentru fum) numită „la foc” şi camera de locuit, prevăzută cu o sobă oarbă, încălzită din tindă numită „la sobă”. În interior ambele camere au plafonul cu grinzi aparente, pereţii tencuiţi şi văruiţi, iar podeaua din lut bătut. Tinda îndeplineşte funcţii multiple – bucătărie şi cameră de lucru.
Colecția de artă populară „Nicolae M. Nica” din Chilia – Făgeţel, deţine un patrimoniu care cifrează un număr de aproximativ 2200 obiecte (dintre care aproximativ 1855 obiecte sunt piese etnografice) grupate în 22 colecţii - etalon etnografice şi o colecţie de istorie.