În toamna anului 2015 publicul slătinean admirator al artelor frumoase a avut motive de meditație și împlinire intelectuală datorate unui prim demers expozițional organizat în reședința Oltului ce avea ca titlu „ Mihai Coțovanu - Tradiție și Continuitate”. Dincolo de emoția firească a prestigioasei prezențe artistice ieșene pe simezele slătinene evenimentul de atunci avea să proiecteze o colaborare sinceră între Muzeul Județean Olt și maestrul Mihai Coțovanu. Aprofundând biografia sa artistică și sfera preocupărilor plastice i-am adresat atunci invitația de a reveni cu o expoziție retrospectivă în anul 2017, când pictorul își celebrează jubileul celor 50 de ani de existență, dar și 20 de ani de activitate artistică fecundă sub înaltul patronaj al Uniunii Artiștilor Plastici din România Filiala Iași.

Cu seriozitatea ce îl caracterizează Mihai Coțovanu nu a făcut promisiuni neacoperite și a revenit la Slatina la sfârșitul verii și începutul toamnei anului 2016 într-o utilă documentare plastică, pentru a revedea și imortaliza pentru eternitate efigia arhitecturii citadine a unui oraș care i-a rămas în suflet, și căruia i-a dăruit cu mărinimie rangul artistic de „Barbizon românesc”. Și-a stabilit atunci cu discreție atelierul său ambulant - rulota - undeva sub tâmpla Bisericii Domnești „Sfânta Treime”, în plin centru istoric al Slatinei, refuzând confortul facil al unui hotel sau al unei pensiuni urbane. Vreme de o săptămână, din zorii zilei și până la apusul solar transalutan, a căutat pulsul „Orașului de jos”, amprenta Slatinei amintirilor, pentru a dobândi starea de a grație proprie actului artistic. Prezența atipică a unui pictor în mijlocul străzii Lipscani, cu tot arsenalul necesar picturii „en plein air”, șevalet, pânze, paletă, culori, pensule, ș.a., a stârnit curiozitate și admirație în rândul locanicilor.

Mărturisirile făcute de Mihai Coțovanu în agora Slatinei sunt proprii marilor maeștri ai picturii: „Creația artistică ridică intelectul pe treptele superioare ale desăvârșirii spirituale, dă parfum și culoare vieții, dacă se caută adevărul prin artă. Frumosul în artă dezvoltă conștiința și cugetul, spre cele mai profunde cămări ale sufletului, și se poate ajunge la înțelegerea că noi suntem opera de artă a Marelui Artist. Cred că am fost înzestrat cu acest dar al creației plastice, pentru acest destin destul de greu, dar în aceeași măsură la fel de frumos și sublim. Este darul din gena străbunilor și a părinților mei cărora le mulțumesc”.

Orașul vechi cu străzi și case monument istoric, încoronate cu frontoane, cornișe și calcane degradate de timp, balcoane din fier forjat, felinare ce iradiază lumina spre ziduri și ferestre imemoriale, tot acest univers citadin l-a fascinat pe creator care a afirmat că „Slatina nu e cu nimic inferioară Barbizonului”. De aceea a pictat-o într-o lumină unică sub cupola timpului care curge și în care cu toții ne înveșnicim. Lipscanii Slatinei în lumina răsăritului solar sau în liniștea nefirească a amiezii, fizionomia hieratică a Bisericii Domnești „Sfânta Treime” având pe cupole crucile credinței ortodoxe, orașul pustiu surprins în ceasurile înserării, siluete grațioase de mirese pășind în alb imaculat spre altar și taina sfântă a cununiei, infinitul cerului albastru pigmentat cu fuioare de nori lăptoși, sunt doar câteva dintre sclipirile geniului artistic propriu unui pictor înzestrat cu vocația tușei cromatice și o incontestabilă dexteritate compozițională.

La cei 50 de ani pe care îi aniversează Mihai Coțovanu își mărturisește nevoalat admirația pentru „Școala de la Barbizon”, dar nu uită să își manifeste cu devoțiune sinceră apartenența spirituală la confreria artistică a Școlii de pictură de la Iași. Posesor al unei lucidități retrospective demne de admirație, având o conștiință curată și un spirit deschis vieții artistice, Mihai Coțovanu binevestește cu sinceritate cultul tradiției văzută ca o lumină a moștenirii trecutului ce trebuie pusă în slujba prezentului și a viitorului. Credință, destin și ideal profesional pe care artistul și le asumă asumă prin afirmația: ,,Caut urmele trecutului, pentru că, dacă nu avem rădăcini, nu avem coroană”.
De aceea, „cu sufletul deschis, mărturisit prin fapte”, afirmăm că opera sa artistică are valențele perenității, reprezentând un izvor de reflecție și o pledoarie perpetuă pentru profunzimile artelor plastice românești.

dr. Laurențiu GUȚICĂ, Director Muzeul Județean Olt